MONITOR CULTURAL * on-line

Într-o carte de o densitate ideatică cu totul deosebită, niciodată prezentată şi analizată aşa cum s-ar fi cuvenit, dar frecvent înjurată, în ţară şi peste hotare, în primul rând de cei ce s-au simţit direct şi nemijlocit vizaţi, regretatul om de cultură şi om politic Muhai Ungheanu, carte intitulată „Holocaustul culturii române 1944-1989”, apărută la editura D.B.H. din Bucureşti în 1999, şi subintitulată „Ipoteze de sociologie literară”, pornind de la un extrem de sugestiv moto, preluat din Albert Camus: „regimurile totalitare nu au mai buni aliaţi decât oboseala şi uitarea. Cuvintele noastre de ordine sunt deci limpezi: amintirea şi încăpăţânarea”, ne propune o abordare absolut curajoasă şi bine argumentată cu privire la tentativele de marginalizare şi distrugere atât a valorilor culturii româneşti, cât şi a creatorilor acesteia: savanţi, scriitori, universitari, oameni de cultură. Cartea nu este îndreptată, aşa cum au crezut cei care au pornit un atac violent şi necruţător împotriva ei (încă de la apariţie), ci îşi propune şi ne propune, cu mijloace oneste, exclusiv ştiinţifice, să analizeze una din cele mai negre perioade din istoria poporului român – perioada 1944-1989 -, dar şi să tragă un semnal de alarmă asupra crimelor, de ordin moral şi nu numai, îndreptate împotriva intelectualităţii şi elitelor culturale ale României postbelice. >>>>

Odată  cu ratarea drumului rapid către democraţie, în celebra Duminică a Orbului, România a intrat într-un lung proces de stagnare, dacă nu chiar involutiv, agrementat cu tot felul de crize. Reale sau inventate. Trăim vremuri tot mai agresive. O agresivitate promovată din toate direcţiile. Cu largul concurs al fazanilor şi vulpoilor din mass-media, au loc tot felul de atacuri mediatice, care de care mai spectaculoase. Vânzătorii de fumigene şi tiribombe, din spatele uşilor închise, fac profituri uriaşe. Păpuşarii sunt în mediul lor. De cele mai multe ori, criticile lansate sunt fără niciun rost, câtă vreme nu sunt oferite soluţiile concrete de rezolvare a diverselor crize care apar dimineaţa, la prânz şi seara. Ne aflăm în plin Kafka, în care toţi fac predicţii, promisiuni şi nimeni nu se ţine de cuvânt.

E timpul să plecăm în analizele noastre, din orice domeniu, de la adevăruri extrem de dureroase într-o ţară unde, se pare, mama şmecherilor de şmecheri a fost şi este permanent gravidă. Ca şi opusa ei. >>>>

E vremea fierberii mustului în poloboace neîncăpătoare. Se apropie şi ziua recoltei, când gospodarii îşi adună bucatele în cămări şi se bucură. Prilej de cinstire a  megieşilor şi a rubedeniilor, dar, mai ales, de a dovedi tuturor cât de vrednici au fost peste an. Aprind câte un rug de loazbe uscate şi urmăresc câte o noapte întreagă trosnetul lemnelor şi poveştile scânteilor care pocnesc precum artificiile, muşcând cerul cu limbile lor şerpuitoare. Şuierul spuzei desenează fantasme. Ce să facă însă, citadinii care nu prea au parte de astfel de festinuri ale mustului, pastramei, mititeilor, berii şi voii bune iscată de belşugul anotimpului minunat?  Se adună şi ei, pe unde pot – la banchetul poeziei şi al muzicii şi gustă deliciile artei care e generoasă pentru  tot natul. Binecuvântate ceasuri!

O astfel de  iniţiativă admirabilă a avut de curând Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi în colaborare cu „Atelierele de lectură ale poetei  Angela Baciu”-personalitate de excepţie a culturii gălăţene, de fapt, animatoarea acestor încântătoare întâlniri dintre poeţi, scriitori, artişti plastici, actori şi orice om care iubeşte cultura, îndeobşte. >>>>

Fratii nostri de peste Prut ne trimit mereu semne in spiritul fratiei. In ziua de 17 septembrie, 2009, domnul Ovidiu Creanga impreuna cu colaboratorii revistei “Observatorul”, cenaclul “Nicapetre” si Teatrul “Tudor Musatescu” au organizat intalnirea cu remarcabilul om de cultura din Chisinau, doctorul în economie, omul politic, sociologul, maestrul al fotografiei artistice, autor a 10 volume in ultimul deceniu, Vasile Şoimaru, descendent al legendarilor Soimaresti din romanul lui Mihail Sadoveanu. Domnia sa ne-a adus cadou un splendid album-monografie care ne vorbeste despre “nemurirea neamului romanesc” cum spunea regretatul om ce cultura Andrei Vartic, album intitulat “Romanii din jurul Romaniei in imagini”. La intalnirea aceasta in spiritul fratiei au participat si multi basarabeni stabiliti in Canada.  Spatiul larg al frumoasei locuinte pusa la dispozitie de catre sufletul basarabenilor canadieni, aproape nonagenarul Ovidiu Creanga si fiica sa Luminita,  a fost un cadru cat se poate de potrivit, strecurandu-ne in suflet sentimentul cald ca ne aflam impreuna “acasa”.  >>>>

Despre Alice Năstase se poate spune că şi-a inventat propria revistă – “Tango”. Licenţiată a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea română-spaniolă, şi a Facultăţii de Psihosociologie şi având un masterat în reclamă şi publicitate, Alice Năstase îşi face debutul în presă în 1997, la un cotidian de mare succes -  „Naţional”. Anul 2001 îi aduce lui Alice Năstase o nouă provocare – revista „Tabu”, pe care aceasta o începe de la zero. La „Tabu”, Alice Năstase va munci timp de patru ani, în calitate de redactor-şef.  2005 este momentul când Alice Năstase se decide pentru o schimbare majoră în viaţa şi în activitatea ei. Iar această schimbare se numeşte „Tango”, propria revistă pentru femei, pe care de atunci, aceasta o conduce cu entuziasm şi devotament. Alice Năstase este de asemenea, autoarea unui roman, “Noi suntem zeite” şi al antologiei “Cele mai frumoase iubiri”. Alături de Aurora Liiceanu, Alice Năstase semnează si volumele – “Care pe care – femei şi bărbaţi” şi „Dincolo de bine, dincoace de rău- Despre iubire”.  Alice Năstase s-a născut şi a crescut la Ploieşti. În curând, aceasta va deveni pentru a treia oară, mamă. >>>>

Cea mai mare parte a vacantei “romanesti” 2009 am petrecut-o in satul strabunilor mei,Borlovenii-Vechi,din Valea Almajului,in Banatul muntos.Reantalnirea cu acel loc ,pentru mine sacru, a fost ca de fiecare data coplesitoare emotional.

Este intalnirea cu vesnicia totdeauna egala siesi, ieri, astazi, intotdeauna.Nu este vorba de stagnare  sterila,este vorba de crestere necontenita in duh,din genune in genune si de inaltare constanta intr-un rost pentru totdeauna.

Reantalnirea cu prietenii si fratii de suflet,Ion Banus,Iuliana si Ianas Samption,Parintele Gheorghe Vlasie,Gheorghita si Sofica Boamba,Gavrila si Gheni Ianga,Pavel Garjoaba, copilasul Mihaita  si de fapt cu toti si toate din Borloveni,inclusiv cu Cioanca, a insemnat si in 2009 bucurie si prilej de a invata.

Datorita devotatilor  almajeni, a profesorilor dar mai alea prietenilor:Pavel Panduru,Iosif Bacila,Diacon Dr. Petrica Zamela in Toamna 2009 am avut cinstea sa fiua parte din mai multe actvitati culturale,conferinte si simpozioane, in Mehadia(unde am revazut pe vrednicul Primar Iancu Panduru,pe Costel Vlaicu,Iulica Lalescu si multi altii),Borloveni,Prigor,Bozovici,Rudaria >>>>

La inceput la Ciudanovita, la scoala din sat.Am ramas impresionata de acei copii ce stateau cuminti in bancile lor.Cu ochi curiosi, priviri inteligente.M-am uitat la incaltarile lor de plastic, la piciosusele goale si am simtit o amaraciune nedefinita.Parca il vedeam pe Ben altadata, sau poate unul din acei copii se va intoarce in locul acela odata cu o carte…
La intrebarea daca au primit vreodata o carte in dar, raspunsul a fost negativ.Le-am oferit carti.Au fost premiantii nostri timp de o zi.S-au simtit mandri cu prima lor carte primita in dar.La plecare, batrani inconjurati de acei copii minunati rasfoiau cartea pe marginea drumului.Ciudanovita un loc pitoresc si minunat.Doar scoala mi-a dat sentimentul viiului.
Veronica Balaj a fost remarcabila, atat la Ciudanovita cat si la Oravita.Impreuna de la Ciudanovita am urcat la Sf.Manastire Calugara.Aveam legitimatia primita de la Domnul Silvestri la gat. >>>>

Dacă am face un sondaj de opinie in rândul publicului român, am constata că cele mai savurate filme sunt cele poliţiste. Acelaşi sondaj de opinie aplicat cititorilor de romane poliţiste ne-ar provoca o profundă dezamăgire.

Ne întrebăm contrariaţi dacă au dispărut cititorii români sau dacă romanul poliţist “nu are piaţă la noi “, lucru remarcat de Nicolae Manolescu.¹

De ce nu se citesc romanele poliţiste şi mai cu seamă romanele poliţiste româneşti? Suntem prea preocupaţi să parcurgem sute de pagini de limbaj academic cu dex-ul in faţă pentru a reţine la sfârşit cateva neologisme şi ignorăm romanele poliţiste pentru că sunt prea superficiale?

Critica literară asupra romanului poliţist nu este la fel de stufoasă ca în cazul altor tipuri de roman tocmai pentru că de-a lungul timpului s-a vehiculat pâna şi ideea că romanul poliţist este un gen lipsit de valoare literară. >>>>

Cu 40 de ani în urmă, mai exact între 15 noiembrie 1969 – 5 ianuarie 1970, Muzeul de Artă Românească Modernă şi Contemporană din Galaţi (aşa se numea atunci Muzeul de Artă Vizuală) în colaborare cu Biblioteca „V.A. Urechia” prezentau gălăţenilor pentru prima oară o expoziţie cu gravurile lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – m. 4 octombrie 1669, Amsterdam) aflate în colecţia instituţiei fondată de cunoscutul cărturar român al cărui nume îl poartă. A fost atunci un eveniment cu totul inedit, prilejuit şi de împlinirea a 300 de ani de la moartea marelui pictor olandez din secolul al XVII-lea. După atâţia ani, iată că-n această toamnă, biblioteca reia acel gest din 1969, prilejuind, de astă dată la sediul său, o nouă întâlnire cu stampele lui Rembrandt.

Lucrările, 116 la număr, care formează conţinutul unui album achiziţionat de V.A. Urechia de la Paris şi donat bibliotecii în 1897, au fost realizate de H.I. Basan, fiul lui Pierre François Basan, gravor în aramă, anticar de opere de artă, renumit editor de stampe originale, după plăcile negative ale gravurilor lui Rembrandt, în posesia cărora a intrat, aşa cum atestă documentele, în 1786, după ce acestea fuseseră proprietatea a doi graficieni din Amsterdam. >>>>

Traian Vasilcău, poet care semnează doar cu prenumele latinizat, adică Traianus,  este, cum singur se caracterizează,dintre cei care văd sunete şi aud lumina. El se lasă, în volumul de versuri „Când s-au fost spus Îngerii” (Editura Epigraf, 2009, 96 de pagini), cu voluptate şi umilinţă mistică „gândit de cuvinte”. Prins în vraja aventurii existenţiale, poetul (re)trăieşte, personalizând-o ingenios şi obsesiv, traiectoria unui înger căzut spre a putea, ulterior, să se întoarcă,cu toată expierea de rigoare, în paradisul pe care să-l perceapă cu alţi ochi şi sub alte dimensiuni. Prospeţimile revigoratoare ale oazei sunt apreciate la adevărata lor valoare doar de cel care a străbătut, asumându-şi starea-limită a expediţiei,pustiul şi nu s-a lăsat răpus de mirajele lui. Sfântul adevărat valorizează deopotrivă o practică a păcatului şi una a martirajului. El se răscumpără neştiut prin suferinţă , penitenţă şi meditaţie în solitudine. Moartea dă în egală măsură sens vieţii efemere de toate zilele, cât şi celei veşnice, în varianta ei iisusică”Cu moartea m-am obişnuit,/Cu viaţa mi-este tot mai greu,/ Sunt plin de lacrimă mereu/ Ca marea-n cer   -    de asfinţit.// Pe faşa zării lumânări/ Spun numele-mi sfinţit de boală./Păcatu-n mine se răscoală,/Sunt cotropit de-nsingurări” (Refiinţare). >>>>

Interviu cu scriitoarea ILEANA ANDREI CUDALB, Consul la Ambasada României din Canberra, Australia

Ileana Cudalb s-a născut la 21 iunie 1951, în localitatea Cudalbi, judeţul Galaţi; este absolventă a Facultăţii Engleză – Rusă.

În anul 1983 debutează literar în revista Săptămâna Culturală din Bucuresti. Debutul editorial are loc în 1993 cu romanul Sărbătoarea promisă, Ed. Porto Franco, Galaţi.

Ileana Cudalb, scrie literatură, distingându-se prin stilul natural, direct – , astfel facând parte din cei mai talentaţi prozatori de azi.

A publicat mai multe cărţi, printre care:

* Yitzhak Rabin. Pacea si-a ucis soldatul, coautor poetul Shaul Carmel, Israel, Ed. Du Stil, Bucuresti, 1996; varianta în limba engleză a volumului ”Yitzhak Rabin. Pacea si-a ucis soldatul” a fost publicată de Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, 1997; >>>>

Neinchipuit de multe sint fetele Ierusalimului…Si nu e alt oras in lume in care sa se intilneasca precum in Cetatea Eterna marile religii monoteiste, istoria si turismul, arhitectura si traditiile, monumentele si universitatile, peisajul si muzeele, arheologia si legendele biblice, trecutul, prezentul si viitorul… Precum si peisajul uman, de o diversitate uluitoare…

Iata de ce, pregatind expozitia sa, dedicata capitalei israeliene, pictorul Avi Schwartz s-a aflat in fata unei dileme. Multe sint fetele Ierusalimului si acesta este si numele imprimat pe catalog (Jerusalem of Many Faces), dar cum le poti cuprinde, macar in parte si oricit de selectiv ?  O expozitie personala trebuie sa fie unitara, subiectul reprezinta traducerea  unui punct de vedere personal, atasamentul artistului pentru obiectul inspiratiei sale. Si atunci, exista optiunea de a alege din multiplele fete ale Ierusalimului, una anume. Pictorul a optat pentru latura iudaica, pentru pastratorii traditiilor evreiesti, pentru acea lume care ne aminteste noua, europenilor, de tirgurile de odinioara, cu meseriile si nevoile perpetue, cu acele figuri inscrise in panoplia “antropologica” a oamenilor simpli. >>>>

Cu deconstrucţia şi construcţia, această analiză care interesează: cui i s-a făcut o operă literară sau de artă, cum s-a creat, care sunt componentele, şi cum se asociază ele, cum se combină între ele şi mai puţin cum pot constitui temeiul unei noi viziuni asupra culturii.

S-ar părea că nu foarte curând o să asistăm la apariţia unui nou curent sau curente pe care le numim generic şi nu întotdeauna cu suficienţe argumente, de avangardă. Cred că însuşi termenul de avangardă este în momentul de faţă întrucâtva lipsit de substanţă, pentru că nici unul din scriitorii importanţi ai ultimelor decenii nu îşi propun să meargă înaintea restului literaturii sau artei, ci să meargă în rând cu ele şi dacă se poate în rând cu cititorii înşişi, aşa încât nu cred că momentele pe care le traversăm sunt prielnice apariţiei  unor noi curente. Se pune întrebarea care ar fi cauza, s-ar părea că unul din efecte să fie acesta: globalizarea la care asistăm şi care nu este înţeleasă peste tot în aceiaşi termeni. >>>>

ZEIŢA ZILEI

Zbuciumată în raza de lumină ,

bucuroasă , mândră  tare ,

mi-au fost vrednici  părinţii ,

marele întuneric şi temuta noapte .

A venit ziua , îndurarea închinată

şi iată-mă ,

oamenii mă ajută  , firesc se înserează ,

lucrează , înving razele piezişe  ,

opacul ce sfidează

mama lumină ,

Cine să le spună  , eu le spun :

puteţi cădea

În veşnicele culori spectrale ,

să chibzuiască  !

Luaţi lumină cât e trebuinţă, >>>>

Bazate pe cercetări ştiinţifice şi psihosociale, cărţile familiei Pease atacă subiecte sensibile, axându-se pe relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Fără să se piardă în clasicele locuri comune care împânzesc mai toate cărţile de gen, soţii Pease aduc o abordare nouă, unică în peisajul psihologic mondial. O abordare care nu de puţine ori a stârnit controverse, însă care reuşeşte să îl fascineze pe cititor încă din primul moment. Citind “De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă”, descoperi multe dintre problemele pe care la rândul tău a trebuit să le înfrunţi şi înţelegi mai mult despre comportamentul partenerului şi de ce nu, chiar şi despre al tău.

Folosind un stil degajat, fără să adopte un limbaj filosofic, fără să folosească în exces termini de specialitate, autorii reuşesc să ne ofere o carte simplă, atractivă, care poate reprezenta un prim pas pentru oricine vrea să studieze psihologia cuplului. Explicaţii simple, poveşti demonstrative, foarte multă experienţă de viaţă şi concluzii de bun simţ, iată reţeta succesului soţilor Pease într-o lume care pare să aibă nevoie de cineva care să îi repete lucruri deja evidente. >>>>

În scrierile mele  mi-am deschis sufletul şi lumea poate să umble slobodă prin el. Am scris ca să intru în conversaţie cu cititorii care se vor apleca asupra scrierilor mele, în special cei cu inima bună, cu gândul curat, cu sufletul plin de lumină, căldură şi frumuseţe. Lor le multumesc pentru că mi-au creat oportunitatea comunicării cu ei prin întruchiparea acestor gânduri şi sentimente pe care  le-am oferit-o din preaplinul inimii.

Scriu având în minte prietenii cărora mă adresez, dar şi pe cititorii care au puncte de vedere diferite de ale mele, căci, într-un anume fel, şi ei mă stârnesc pe mine. Nu este bucurie dacă nu o împărtăşeşti cu cei cărora te-ai adresat, chiar dacă nu exista întotdeauna acord. Cartea se împlineşte prin lectură, ca o încoronare a ei. Numai atunci este deplina ei finalizare, când autorul colaborează lăuntric şi intim, într-un discurs interior cu cititorul. Îi am în vedere chiar şi pe acei prieteni care s-au înălţat în lumea seninului deplin, fiindcă şi cu ei pot comunica într-un anume fel. Nu există nicio oprelişte a gândului înalţat pânã la ei şi acele gândurile trimise lor se întorc la mine cu un răspuns, ca un ecou, conform firii lor pământene de odinioară. Cuvintele sunt pentru mine un fel de scară pe care pot urca oricât de sus, sau în viitor, pot coborî chiar şi până în adâncurile tăinuite ale sufletului nostru. >>>>

Un gen mai puţin întâlnit în peisajul literaturii contemporane, da, am scris literatură, pentru că, deşi se referă la domeniul jurnalistic, apariţia unor interviuri pretenţios, cu înalt rafinament elaborate, şi prezentate cu o eleganţă mai puţin obişnuită, au ca instrument de operare abordarea literar-artistică şi sociologică a dialogurilor.

Prestigioasa editură CONPYIS, a scos de curând, de sub tipar, sub consacrata semnătură a Mariei Diana Popescu, al treilea volum din seria intitulată sugestiv, DIALOGURI PRIVILEGIATE, o dezbatere de opinii estetico-literare, scriitură ce poate fi definită contact între culturi, preocupări şi oameni.

Acest al treilea volum din seria menţionată, apărut în urma celor nouă cărţi de poeme, ale autoarei, este firesc, evolutiv şi se detaşează de restul seriei,  oferind cititorilor prilejul de a intra într-o lume nonconvenţională, lumea de dincolo de „etaloane”  şi orânduieli deşarte.  >>>>

Într-o atmosferă de mare încărcătură emoţională şi spirituală, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Bucureşti, acordurile muzicale împletite cu versuri rostite de însăşi autorul lor, poetul Nicolae Grigore Mărăşanu, şi-au găsit leagăne de mătase în inimile noastre, cei prezenţi la ,,Întâlnirea cu scriitori‘‘, iniţiativă a poetei Victoria Milescu, programată în fiecare lună, în ultima zi de luni.

Cât este de respectat, iubit şi apreciat ca om şi scriitor invitatul special al acestei seri, domnul Nicolae Grigore Mărăşanu, o spune numeroasa şi elevata asistenţă, dintre care fac parte ilustre personalităţi ale literaturii române precum: Radu Cârneci, Florentin Popescu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Mircea Micu, Costin Tuchilă, Titus Vâjeu, Gheorghe Stroe, Ion Lazu, Dumitru Bălăeţ, Mircea Bunea, Iuliu Raţiu, Florin Costinescu, Constantin Carbarău, Tatiana Rădulescu, Aurel Maria Baros, şi mulţi, mulţi alţii. >>>>

Scriitorul Marin Toma, din comuna călărăşeană Dor Mărunt, s-a hotărât să  lase pentru scriitori, pictori din  întreaga ţară o CASĂ  a lor,unde să vină pentru clipele de linişte şi creaţie în mirifica câmpie a Bărăganului. Locaţia are 100 mp/construiţi; birou de lucru, grup social, bucătărie, hol, două dormitoare, ieşire în curtea proprie de 300mp, cu alei de flori şi pomi fructiferi de mare valoare. Pentru finalizarea lucrărilor, dotarea acesteia Marin Toma , solicită sprijinul societăţilor comerciale, oamenilor de afaceri, fundaţiilor, din Călăraşi şi din ţară, din afară, să sprijine prin finanţări ori donaţii ( bani, mobilier,logistică)pe adresa: Marin Toma ,Comuna Dor Mărunt, judetul Călăraşi,Cod 917055 ori în contul „Asociaţiei pentru Dezvoltarea şi Promovarea Spiritului Rural”Cont: Raiffesen Bank ,filiala Lehliu RO98RZBR0000060003617602.

„The clinical anatomy of the coronary arteries”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009

De-a lungul unui deceniu, contabilizîndu-şi eficient timpul între Milano, Bucureşti şi alte ţări, doctor în medicină Horia Mureşian reuşeşte să-şi onoreze exemplar obligaţiile profesionale pe care şi le-a asumat. Este şeful secţiei Chirurgie Cardiacă a Spitalului Universitar Bucureşti, iar în paralel desfăşoară o bogată activitate de cercetare şi publicistică. Incontestabil, mediul riguros în care s-a format ca medic îşi spune cuvîntul. Autor strălucit a numeroase studii şi lucrări de cercetare de înaltă ţinută în ţară şi în afara graniţelor, într-o cadenţă demnă de aprecieri, doctor în medicină Horia Mureşian aduce cu demnitate, cu eficienţă şi fără infatuare, contribuţii fundamental-valoroase în cercetarea ştiinţifică medicală românească şi internaţională, dar şi în folosul social.  >>>>

„Oraş al Prăbuşirilor” denumit de Octav Dessila, „al bucuriei” după strălucitul cărturar Kogălniceanu, „al năpraznicelor vremi” după Ionescu Gion, „micul Paris” după exclamaţia unui înamorat  rămas necunoscut, „al frumoşilor nebuni” după  Fănuş Neagu, oraşul acesta, râvnit de mine în anii când eram mai tânar şi la trup curat, mă fascinează încă.

Întemeiat (cică) de un cioban cu duhul chivernisirii, după unii, de Mircea  cel  Bătrân după alţii, pomenit în hrisoave de „mondialul” Vlad Ţepeş (a se citi „Dracula”), ridicat  în  mijlocul  Câmpiei Române, pitoresc si de neînvins de vremi, Bucureşti vine din uitarea vremii de demult şi se duce fără oprelişte spre o incertă viitorime.

Zguduit de năpraznice răzvrătiri de pământ, încercat de incendii devastatoare, înecat uneori de ploi torenţiale, sluţit de oameni lacomi şi nesimţitori la urâţenie, îşi păstrează încă, precum o vestită celebritate a unui timp pierdut, indicibila-i  frumuseţe cu mereu constantă cochetărie.

Bucureştii trebuie savuraţi în zori, când luna se răsfaţă încă sub roua nopţii şi teii exală miros inegalabil şi îmbietor la somn.

Din fostele grădini de odinioară, Stavri, Scufa, Şapte nuci, Livedea cu duzi, Icoana, Ioanid, stafiile arborilor ghilotinaţi fără milă îşi răsucesc rădăcinile încercând noi vlăstare. >>>>

Atingându-mă în trecere de numele D-nei Ioana Bot în legătură  cu reacţia dumisale la facsimilarea manuscriselor eminesciene, îmi revăd, din scrupule de ateliar, fişele pe care mi le-a prilejuit –  şi revin asupra clasificării în care am încadrat-o (desigur, provizoriu). „Puţiniştii” sunt, pentru mine, cei care  excelează cu câte puţin din toate; le-am dat numele de la cărţile lui Al. Graur, puţine, subţiri, aducând în domeniul limbii informaţii de peste tot („Puţină aritmetică”, etc.), cenzurând acerb, citând enorm din autori cât mai îndepărtaţi şi necunoscuţi, bazându-se pe conceptele altora, pe schemele şi teoriile altora pe care le adaptează la realităţii despre care scriu, câştigând autoritate şi exercitându-şi-o energic, etc. (voi mai reveni asupra definiţiei; Sextil Puşcariu are sinteze monumentale despre „Limba română”,  D.Caracostea a scris „Expresivitatea limbii române”, o carte de referinţă, Al. Rosetti are „Istoria limbii române”, Iorgu Iordan însuşi are tratate despre limba română exemplare – dar Al. Graur, contemporanul lor,  cenzurează cu recenzii, note, emisiuni de radio, referate editoriale etc…). Punctul maxim de referinţă al lor, al „puţiniştilor”, poate fi considerat însuşi Titu Maiorescu, >>>>

Apariţia unui nou volum de proză a Veronicăi Balaj, “Iarna Revederii”, editura Atticea, 2009, provoacă cititorul de a cunoaşte un “decembrie înrudit cu plecările/cu depărtările”.Un “decembrie, pe cai albi în cavalcade” în “balansarea luminii” un “decembrie, acoladă peste ocean…”

O carte emoţionantă în care întâlnirea celor dragi la Ottawa, într-o “lumină pământească” trasformă totul, într-un “decembrie înflăcărat”.

Sentimente fireşti ce-i animă fiecare clipă în “iarna revederii”.O carte trăită, în care autoarea se regăseşte într-o “nostalgie şi culoare”: Canada, fiind locul unde Cristina, Andrada şi Medana , “fetele” ei, dau sens vieţii.

Poate fi un jurnal de călătorie, sau o carte document. Trăiri unice, ce în scris au “ o inedită autenticitate şi sugestie, invocând simboluri general umane”.

Veronica  Balaj, autoare a peste 20 de volume, este  totodată  realizatoare de emisiuni    radio-tv,   membră a Uniunii Scriitorilor  din Romania, a  Asociaţiei   Scriitorilor  de Limbă Română din Quebec- Canada,   a   Asociaţiei “Aut-Pro-Rom” / ” Austria  ptr, România”/,  şi a   Asociaţiei  “Itinerario di Solidarieta e  Cultura”, Roma.  >>>>

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   “NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.

“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.”

- Vorbeste-ne despre debutul tau literar. Cand si unde s-a produs?

- Simplu, m-am dus cu o prietena, la un targ de carte  tinut la Teatrul National, Bucuresti, m-am oprit la un stand, la intamplare, am luat o carte, am rasfoit-o, am inceput sa glumesc cu prietena mea si am aruncat intrebarea: “-Pe mine nu ma publicati?/ -Ba da, daca sunt bune, publicam./ -Si cum aflu daca sunt bune sau nebune?/ -Le aduceti la noi./ -Da, unde?/ -Le aduceti la noi, la Muzeul Literaturii./ -Si unde vine asta?/ -Aici, in Romana./ -Daca intreb, stiu oamenii?/ -Da stiu?/ -Cu cine am vorbit?/ -Cu Marin Codreanu./ -Bine, o sa vin.La revedere./ -La revedere.” >>>>

Poemele lui Eugen Doru Popin apărute în volumul cu titlul pitagoreic; Geometria focului (Editura Anthropos, Timişoara, 2009), se remarcă: „Printr-un lirism imagistic de o certă sensibilitate simbolică”  – după cum remarcă Graţiela Benga într-o notiţă din pagina de prezentare a copertei.

Simbolic este ales şi tabloul pictorului englez Turner din prima copertă, înfăţişând în culori impresionante „Incendiul clădirii Parlamentului la 16 octombrie 1834”. Focul reflectat în apele aprinse ale Tamisei este sugerat – tot simbolic, dar într-o altă dimensiune, – de nuanţa roşcată a blănii „vulpoiului nesuferit şi urât” din poemul cu care se începe volumul, atunci când, citez: „… poetul întârzie la masa de scris // o vulpe – / care nu se deosebeşte cu nimic / de oricare alta – / se opreşte în faţa uşii de sticlă / şi priveşte curioasă înăuntru…” (Portret cu vulpe tomnatică).

Din acea parte, – din dimensiunea mitică, desigur, – ceea ce poate vedea şireata vulpe în camera poetului, nu este decât o privire melancolică din care răzbate un gând adânc. Acest gând adăposteşte „în memoria zilei” începutul drumului de undeva din infinit. (Paralele). Fragmentul de amintire impregnat de „aroma de iasomie” ce vine din „o altă natură fantastică” – face ca versurile poetului să aibă încă o dimensiune esenţială, cea a filozofiei, dar a unei filozofii a timpului şi a sentimentului, mai mult decât a unei raţiuni reci şi impersonale cum am putea crede la o primă evaluare. >>>>

Motto: ”Ion Murgeanu cântă soarele ce face iarba să crească, mustul de soare curgând pe pământ, vântul, dragostea. Inspiraţia sa e năvalnică şi uneori solemn exaltată…” (G. Călinescu)

Pentru Ion Murgeanu (poet, prozator, jurnalist), poezia în sine, nu poate fi decât un fel de metafizică practică, după cum singur a dedus. La tinereţe  a scris versuri doar în voia inspiraţei, ceea ce a făcut să-i aducă numai necazuri: pe de o parte Cenzura ”epocii de aur”, iar pe de altă parte, Securitatea regimului ceauşist.

Este un poet inconfundabil cu alţii, el însuşi fiind un ”turn al onoarei”, după titlul unui volum apărut iniţial 1987, Editura Cartea românească, reluat de Editura Vinea ca titlul ediţiei de autor 2004.

Poetul Ion Murgeanu publică pentru prima oară în ”Flacăra Iaşului” la vârsta de 19 ani (1959), dar debutul literar este cel din  revista Contemporanul, cu versuri salutate de G. Călinescu.

Debutează editorial cu volumul de versuri Repaose, în anul 1969.

Selectiv, între cei care au scris despre poezia sa, au fost: G. Călinescu, Paul Georgescu, Ştefan Augustin Doinaş, Dinu Flămând, Al. Piru, Ion Cristofor.

Domnule Ion Murgeanu, când v-aţi descoperit talentul de scriitor şi în ce împrejurări?

Foarte de timpuriu şi aş putea zice într-un mod nostim: făceam pluguşoare la Anul Nou, cerute de flăcăii din Zorlenii natali contra-cost, “tematice”, am putea spune, critice şi umoristice, vizând realităţi locale. Mi se plăteau. >>>>

În data de 29 iulie 2009 a fost vernisată la Galeria ,,Forma” a Uniunii Artiştilor Plastici din Deva, expoziţia personală de pictură prin care a debutat artistul Sorin Ienulescu. Deşi se află la prima expoziţie personală, este impropriu spus debut, pentru că Sorin Ienulescu este absolvent al Academiei Naţionale de Artă Bucureşti, la clasa profesorului Ştefan Câlţia, promoţia 1997 şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Bucureşti, activitatea sa artistică pot spune că a început încă din anii ’70, în vremea când eram colegi la Şcoala Populară de Artă Petroşani, secţia pictură la clasa prof. Felicia Constantinescu, continuând apoi cu Liceul de Artă din Craiova şi apoi la Bucureşti, un parcurs artistic complet, în care artistul a lucrat intens, a căutat un drum, o cale de ieşire din amalgamul de forme şi culori în care se ,,bălăceau” colegii săi, un liman stabil, de pe care să poată contempla viaţa şi mai ales să-şi edifice propriul său univers spiritual. A găsit acest ţărm în universul copilăriei sale, petrecută la Cimpa unde s-a născut (22. 07. 1964), într-o casă momârlănească aşezată la poalele unui deal înalt, împădurit cu fagi seculari. Această imagine a Dealului Cimpei şi a pădurii bătrâne, care îl leagă de neamul strămoşilor săi momârlani, i-a însoţit paşii, în peregrinările sale pe meandrele vieţii, i-a dat tărie, atunci când, căzut sub loviturile sorţii, voia să renunţe, l-a încurajat atunci când se simţea al nimănui şi hoinărea pe >>>>

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Convingeri şi neîncredere

Avem nevoie de a crede în ceva , de adevăr , dreptate şi finalităţi favorabile.

Cu toate că este firească nădejdea noastră în a ne onora intenţiile şi ne străduim , ne aflăm prin atâtea dependenţe , în cele mai multe cazuri , la mijlocul drumului dintre încredere şi neîncredere.

Ambele stări sunt la fel de justificate şi chiar necesare. Cum ar putea fi altfel, având în considerare puterea noastră limitată ?. Lumea a primit şi acceptă atâtea polarităţi,  cum sunt: materia şi spiritul; finitul şi infinitul; raţionalul şi iraţionalul; relativul şi absolutul; binele şi răul; adevărul şi minciuna; frumosul şi urâtul; iubirea şi ura; sârguinţa şi lenea; răbdarea şi graba; hotărârea şi apatia; corectitudinea şi necinstea , şirul antinomiilor poate continua cât ţine viaţa . Prezenţa în cumpănă a acestor stări este predestinată, fie şi pentru faptul că ne-am  născut  într-un anumit loc, timp  şi nu le putem depăşi tectonica şi reverberaţiile . >>>>

Sa ne vorbim prin flori spune poetul….Stia el ceva, pentru ca florile au semnificatii universale, ocupind un loc central in pictura. Tablourile cu flori au devenit, cu timpul, un subiect si chiar o categorie de arta in care multi pictori s-au specializat. Desi au fost reprezentate plastic inca din antichitate, florile devin un gen de sine statator abia prin secolul 16, in Tarile de Jos. Se stie ca in evul mediu, florile aveau semnificatii simbolice, in special trandafirul (rosu si alb), sau crinul intrat in heraldica…  Mai tirziu, motivul floral este abordat numai pentru frumusetea culorilor si potentialul de a exprima stari emotionale…

Si iata-ne, mai aproape de zilele noastre, cind pictorii impresionisti confera din nou florilor semnificatii speciale. Ele exprima dragoste, pasiune, puritate sau credinta, razbunare si gelozie, iertare si marinimie…Renoire si Monet exceleaza in domeniu, dar probabil ca nici un alt pictor al vremii nu s-a identificat precum van Gogh cu floarea soarelui…Noi, cei nascuti in Romania am cunoscut crizantemele, garoafele si bujorii din picturile lui Nicolae Tonitza, anemonele inegalabile ale lui Stefan Luchian, florile de cimp ale lui Dumitru Ghiata sau macii rosii ai contemporanului nostru, Liviu Lazarescu… >>>>

Titlul cărţii Scaunul Harului, de Titina Nica Ţene, Editura Contrafort, Craiova 2009, se potriveste cu calitatea şi energia poetei ce tinde spre desăvârşire prin buna făptuire şi credinţă.

Toţi avem nevoie  de mântuire, deci să fim mai buni.   Şi dacă după viaţa  aceasta/ se poate veşnic să trăim, / atunci să facem fapte bune, / Prin ele să ne mântuim!/ . (pag 18, Prin fapte.).

Căutaţi graţia divină acordată omului, parcă ne îndeamnă poeta.  Versurile gravitează în jurul acestui subiect, la care se adaugă un univers de teme şi idei nostalgice:  imaginii ale satului natal păstrat în memorie, frumuseţea naturii, a anotimpurilor, amintirea părinţilor  şi a clipelor petrecute împreună. Amintim poemul “Mama” (C 4, pag. 43,) în care poeta face radiografia unei zile, pe când era copilă, atunci când împreună cu mama mergeau în pădure după flori şi ciuperci, atunci când zbenguind veneau acasă să pregătească bucuroase cina obişnuită de la ţară. Dar acum îi este dor de ea şi îi aprinde o lumânare.

Versurile sunt scrise ca impuls al dorului de mamă, de casa părintească, poeta fiind cuprinsă de emoţii în adânci clipe de meditaţie. :  Tristă stau pe prispa casei,/ nu ştiu încotro s-apuc,/ satul nu mă recunoaşte,/ la oraş nu mă mai duc!/ ( Întoarcere, pag.36) >>>>

Afirmat, cunoscut şi apreciat pe plan internaţional chiar mai mult decât  în România, ţara în care trăieşte, caricaturistul gălăţean Florian Doru Crihană s-a bucurat de editarea unui prim album de artă tot din partea unei personalităţi din străinătate. Această personalitate este Dieter Burkamp, reputat ziarist şi mare colecţionar de artă din Germania, iar editura la care a apărut albumul se numeşte Kerber Art din Bielefeld, specializată în tipărirea operelor de artă modernă şi contemporană, cărţi cu conţinut cultural şi istoric, precum şi albume de artă fotografică.

Albumul lui Florian Doru Crihană, intitulat „Satirische Idyllen”, este de format 26 x 20 cm, are 96 de pagini, coperte legate şi plastifiate, iar cele 84 de reproduceri după lucrările caricaturistului, majoritatea din colecţia lui Dieter Burkamp, sunt tipărite pe hârtie cretată. Concepţia grafică a cărţii şi textele (redactate în limbile germană şi engleză) aparţin editorului albumului şi soţiei acestuia, doamna Gisela Burkamp, critic de artă cunoscut în Germania pentru pertinenţa şi exigenţa aprecierilor sale.

În textul său, Dieter Burkamp mărturiseşte cum a venit în contact cu creaţia plasticianului gălăţean în 1990 la Concursul Internaţional de Caricatură „Satyrykon” din Legnica (Polonia). >>>>

Apar câteodată cărţi care stârnesc entuziasm, cărţi care declanşează o adevărată isterie media, ocupându-şi aproape imediat locul în galeria selectă a volumelor care transformă lumea. Seria Amurg, sub semnătura lui Stephenie Meyer, reprezintă un astfel de exemplu. Vândute până acum în aproape 45 de milioane de exemplare, romanele care descriu aventurile incredibile ale Isabellei Swan şi Edward Cullen au cucerit adolescenţii din întreaga lume, demonstrând încă o dată puterea incredibilă a poveştilor de groază. Tinerii din întreaga lume au devorat cărţile autoarei americane, descoperind acolo fiorii pasiunii pe care fiecare dintre noi o caută cu ardoare întreaga viaţă.

Cele 4 cărţi sunt construite în jurul unei poveşti de dragoste mistuitoare, care transcende limitele normalului fără să lase impresia însă că face asta. Te descoperi acceptând fără probleme faptul că Bella iubeşte un vampir şi are ca cel mai bun prieten un vârcolac, trăieşti alături de personaje cele mai incredibile întâmplări, iar toate sunt construite parcă pentru a demonstra că iubirea adevărată are forţa să treacă peste orice obstacole. >>>>

________________

Promotor cultural, istoric literar, traducător şi poet Dan Brudaşcu este din nou în librării , de data aceasta pentru prima oară, cu un  volum de poeme”Degetele timpului”apărut la Editura Sedan, 2009, Cluj-Napoca.Aşa cum se specifică pe pagina de gardă unele din aceste poezii au fost publicate în revistele Argeş, Cetatea culturală, Citadela, Ferestre, Hravatska Slova(Zagreb, Croaţia), Lumină lină-Gracious light(SUA), Oglinda literară, etc.

Volumul pune în dublu registru( grav, afectiv şi livresc) condiţia poetului ca om iubitor de natură, de cuvinte, de jumătatea mitologică , femeia,  sau de cuvintele  a căror silabe”cad sacadat în/praful ridicat de copitele/cuvintelor ce-aleargă furioase, /temătoare, disperate din calea/singurătăţii.(Cavalcadă de silabe), acele cuvinte strecurate în liniştea paginii albe de hârtie care formează „într-un colţ o pată discretă, măruntă/ , unde , indiscutabil “rămâne dovada că Poezia nu moare.”Autorul induce, în fapt, o stare de complicitate, sugerând în fiecare poem subînţelesuri adânci, insinuând mereu o altă faţă a adevărului:”în septembrie/nu poţi vorbi despre visare şi dragoste, /septembrie e-clişeu oribil-toamna/când se numără bobocii/septembrie e luna/recoltelor şi a abundenţei/sau a sărăciei lucii (Septembrie). Alternanţa dintre lipsa de visare şi abundenţa recoltelor crează un spectacol ambivalent, dând versurilor o notă puternică de avertizare faţă cu realul. Libertatea de gândire , autenticitatea, integritatea peisajului, în genere temele morale ale poeziei, din poemele lui Dan Brudaşcu,  îşi au rădăcina, în amestecul inefabil de ideal şi realitate. >>>>

Ceea ce se remarcă numaidecât  în scrierile poetice ale lui Gabriel Stan – în cartea de faţă (Rimphonya, Editura Kron-Art, Braşov, 2009), dar şi în plachetele anterioare – sunt vocile care compun rostirea, care scriu poemul; nu e aproape niciodată o singură voce, sunt mai multe. Vezi, de exemplu, piesele: Sub coajă în măr pasiune musteşte sau În urme de umbre se pierde relativa cenuşă („Logica 4 te obligă/să intri în soare şi vin sângeriu/în timp ce toată lumea o căuta/prin codexul Borgia/Lilith apare de undeva/de departe din alte timpuri/de demult apuse/călare pe un inorog negru/ca într-un film de pe Brodway/cu amorezaţii ascunşi în căsuţa cu numărul şase/poezia pare o pictură din/rugăciunea celor 7 senzaţii//în războiul muncilor/nu te cunoşti cu nimeni/şi nimeni pe nimeni cunoaşte/numai Ronsard/ce scâteie cu graţie/în abaţia lui Cosma/nu mai are nici timp şi nici spaţiu/bombardat de inamica aviaţie/înconjurat de demoni/şi de admiraţie ne trimite mesaje/în ritmul lui Morse…/”Tout seul oultre le Loire et/passant un detour/Joignant une Grande Croix,/dedans un carrefour”//de spleen/te-ai obişnuit cu păcătoasa plăcere/de miere a zileleor ce se scurg/fără ruşine/în tine//cine pe cine pecetea o pecetluieşte/undeva în zare fuge Wotan/călare pe un iepure alb/urmărit de Arthur pe diabolicul cal/de ivoriu breton/de jur împrejur/amintiri la mal/uitate în cenuşă). Procedeul acesta e o figură retorică clasică, răsărită mai degrabă prin Evul Mediu. Este zeugma. Ciudat, tot astfel ar suna, după Ptolemeu, un  toponim dacic (o localitate încă neidentificată). >>>>

ŢĂNDĂRI DE LUMINĂ…

( in memoriam Artur Silvestri)

Nu-mi ridicaţi un soclu

pentru a-mi forţa privirea

să caute cu îngrijorare

peste timp…

*****************

Eu ştiu…

dar voi veţi afla – când amurgul

va aprinde înalte focuri

ca pentru o ultimă sărbătoare…

Şi eu…

voi închide ochii… pentru a doua oară

şi voi rătăci – suflet singuratic –

printre poemele mele nescrise…

*****************

În vechea călimară

se mai aude glasul cuvintelor

ce n-au cunoscut

înşelătoarea linie a orizontului

şi…

dureri nevindecate

îşi caută cu grijă somnul

printre… coroane de spini… >>>>

Am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe scriitorul special Al. Mirodan la redacţia revistei „Minimum” din Tel Aviv, moment emoţionant pentru mine, aflându-mă faţă în faţă cu un mare scriitor, care, s-a dovedit  primitor şi foarte modest; Modestie  ce-mi aminteşte de spusele lui Tudor Arghezi : „Toţi oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modeşti”. M-am simţit onorată că, la rugămintea mea, a acceptat sa-mi acorde un interviu. A precizat însă, că, de regulă, nu-i place să acorde interviuri.

Lucreţia BERZINTU: Domnule Mirodan, ştiu că timpul dumneavoastră este foarte preţios, aşa că mă rezum doar la o parte din mulţimea întrebărilor pe care doresc să vi le pun. Mai întâi, vă rog să ne relataţi cum a apărut „Minimum”.

Al. MIRODAN: Parafrazând o replică din piesa mea „Şeful sectorului suflete”, vă spun că „Minimum” este o răzbunare. În primii ani de la venirea mea în Israel, colaboram săptămânal la „Revista mea”, condusă de Adrian Zahareanu, publicând primele capitole din „Dicţionarul neconvenţional…”. La un moment dat, pe la mijlocul anilor `80, Zahareanu a vândut revista unui anume Himmelfarb, directorul trustului de ziare în limbi străine (română, maghiară, germană ş.a.) ce aparţinea Partidului Muncii. Omul care, trebuie precizat, nu ştia româneşte (era polonez de felul lui), tăia şi spânzura printre gazetari. „Trustul” devenise un adevărat monopol în domeniu: cine se certa cu Himmelfarb era un om mort.  >>>>

Sâmbătă  25 iulie 2009, a avut loc la Constanţa, lansarea volumului antologic de versuri, „Izvoarele vieţii”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala „Grigorescu” din cadrul Muzeului de Artă, in prezenţa unui public numeros, iubitor de poezie si frumos.
Antologia face parte dintr-un proiect al prieteniei, graţie poetului Mihai Leonte iniţiatorul acestui ciclu format din patru apariţii, in 2006 volumul debutează cu „Spiralele vieţii” continuându-se cu „Drumurile vieţii” 2007, şi „Mirajele vieţii” în anul 2008.

„Izvoarele vieţii” apare cu straduinta poetei Simina Silvia Şcladan, din Suceava, coordonatorul direct al volumului care a reuşit să adune în aceste pagini, 28 de poeţi de limba romana din ţara şi strainatate, o felicitam si ii multumim si pe aceasta cale.

Ca editor al volumelor „Izvoarele vieţii” şi „Mirajele vieţii” poetul şi omul de litere Liviu Clement a oferit un sprijin real în realizarea lor.

In această zi dedicată cărţii, cuvantului si ideii, desfasurata sub auspiciile apusului de soare de la malul Marii Negre, au fost prezente Simina Silvia Şcladan , Niculina Vizireanu , Floarea Cărbune, Victoriţa Duţu, Georgeta Olteanu, Gabriela Petcu.

Cea care s-a ocupat de organizare, stabilirea salii, protocol si toate cele trebuincioase ca sa ne simtim bine a fost poeta pictorita, cu suflet mare Niculina Vizireanu. Fara implicarea ei manageriala, ne-ar fi fost mult mai greu sa realizam aceasta lansare si ii multumim inca o data pe aceasta cale.  >>>>