MONITOR CULTURAL * on-line

Încă de la primul volum al celor Zece duzini de hapuri ardelene (Braşov, 2004) scriam că Atila Socaciu e, astăzi, cel mai important autor român (dacă, din păcate, nu şi cel mai cunoscut) în specia, rară şi selectă, a foiletonului beletrist, în latură însă humoristo-satirică, aci prevalând prin urmare, în toate nuanţele, aspectele critice şi comediografice. La apariţia tomului patru al seriei (Editura Transilvania Expres, 2008), reiau cu unele schimbări, spre a-mi explicita judecata, câteva din consideraţiile generale inspirate atunci de scrierile autorului nostru, un cunoscut şi prestigios publicist, cine, dintre braşoveni, să nu-l regăsească încă în memorie, în paginile „Gazetei de Transilvania”, în actualitatea vie ? E vorba, mai întâi, de humor: acesta este, aş zice, identic libertăţii, şi a avea, adică, humor este a avea vocaţia întreagă a neatârnării. Humorul însă, la Atila Socaciu, nu e doar veselia aceea de toate zilele, amuzamentul gratuit, el poate fi aşadar şi o preocupare consistentă, precum aceea a moralistului (în sensul franţuzesc al termenului), pavăză la provocarea şi agresiunea insanităţii. Ne scoate, adică, de sub precarităţi ameninţătoare – cel mai adesea ale fiinţei morale -, întorcându-ne la ingenuitatea originară. Cel puţin, iată, ne scutură: a-ţi conştientiza slăbicunile şi păcatele, a le comunica semenilor să nu însemneze (te poţi întreba deodată cu Atila Socaciu) şi o întredeschidere spre un orizont modificat, către o altă, încă optimistă încercare ? Humorul e, în alcătuirea sa normală, humor critic: o dimensiune, prin urmare a intelectului critic, a raţiunii polemice. >>>>