MONITOR CULTURAL * on-line

Muntele a tăcut… Acolo, la hotarele Cazanelor Mici, cerul a vărsat o lacrimă. A plâns peste meleagurile frământate de istorii ale getodacilor, lăsând un strop să alunece peste obrazul rece al stâncii.Făuritorul lui Decebalus Rex a plecat în Olimpul în care se va întâlni de acum cu toţi înaintaşii săi. Cu părinţii acestui neam pe care el, ales cărturar, i-a venerat şi i-a cinstit până în cea din ultimă clipă.

Când, nu cu mulţi ani în urmă, muntele a luat chipul regelui dac, stânca şi-a întrupat pe vecie noua semeţie ca mesaj al ctitorului peste ani. Decebal, înaintaşul ales de profesorul Josif Constantin Drăgan pentru a-i fi sculptat chipul în fărâma de munte, era străjerul pe care istoricul îl aşeja la hotarele ţării. O santinelă pentru Adevărul Istoric, refuzat atâta amar de vreme nouă, şi pe care Josif Constantin Drăgan a luptat o viaţă întreagă, o santinelă a Respectului şi Demnităţii neamului.De fapt, privind în urmă poţi înţelege mesajul pe care a vrut ctitorul să-l lase tuturor celor ce vor veni. Pentru că Decebalus Rex este şi o urare de bun venit pentru aceia care vor să ne treacă apele cu gânduri bune, şi care pot desluşi în ochii atât de vii ai stâncii milenare blândeţea şi ospitalitatea poporului nostru, dar este şi un avertisment la adresa veneticilor, care nu trebuie să uite Dărjenia şi Fermitatea aceluiaşi popor în clipele de cumpănă. >>>>